Cum a reacționat Dan Petrescu atunci când a fost întrebat de transferul lui Louis Munteanu! Mesaj clar pentru Nelu Varga

Cum a reacționat Dan Petrescu atunci când a fost întrebat de transferul lui Louis Munteanu! Mesaj clar pentru Nelu Varga
  • Publicat:

Dan Petrescu (56 de ani), antrenorul celor de la CFR Cluj, a vorbit despre transferul lui Louis Munteanu la formația ardeleană.

Tehnicianul a transmis și un mesaj clar pentru patronul Nelu Varga la finalul meciului din Giulești, cu Rapid, încheiat la egalitate, scor 2-2.

Fostul mare internațional a părut nemulțumit de calitatea fotbaliștilor din lot și a anunțat conducerea clubului că își dorește noi transferuri.

Ce spune Dan Petrescu despre transferul fotbalistului Louis Munteanu! Mesaj pentru Nelu Varga!

„Bursucul” a vorbit despre transferul lui Louis Munteanu la formația din Gruia, dar și despre despărțirea de fundașul Cristian Manea.

„(n.r – Cu Louis Munteanu e rezolvat? Vor mai fi alte transferuri?) Acum chiar nu știu, m-am concentrat la acest meci. O să mai caut niște jucători, sper să mai găsim ceva să ne întărim. Ar fi fost mai bine dacă făceam asta după o victorie.

Eu am vrut să-l țin pe Manea. N-a vrut el. Îi urez baftă. Cu el am câștigat multe meciuri, multe campionate, multe meciuri în Europa. A fost un jucător exemplar la CFR Cluj și îi urez baftă”, a transmis Dan Petrescu în interviul de la finalul partidei cu Rapid.

Nelu Varga, patronul celor de la CFR Cluj a declarat că sunt șanse foarte mari ca Louis Munteanu să ajungă în Gruia.

„Sunt șanse ca până marți să finalizăm cu băiatul. În proporție de 80% se va face transferul. Va avea un salariu consistent, e normal. Louis e un jucător valoros și merită să fie remunerat corespunzător, dar nu insistați în ceea ce privește salariul, nu pot spune nimic despre bani”, a dezvăluit Nelu Varga, potrivit Digisport.ro.

Se pare că CFR Cluj le va achita două milioane de euro italienilor de la Fiorentina pentru transferul lui Louis Munteanu.

Ce a declarat Dan Petrescu, după meciul Rapid – CFR Cluj, scor 2-2

Meciul de sâmbătă seară dintre Rapid și CFR Cluj s-a terminat cu un egal, iar imediat după partidă Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, a făcut primele declarații.

„Dacă înainte de meci îmi spuneai că facem un egal, nu eram așa supărat, dar când conduci și luăm un gol atât de ușor, la fel ca și primul, de la penalty… Am controlat foarte bine jocul, părerea mea e că am jucat bine, dar degeaba joci bine dacă în minutul 90+6 iei un gol cum am luat noi.

Îmi pare rău pentru băieți, au muncit extraordinar. Sunt două puncte mari pierdute, dar, dacă o luăm altfel, să fim pozitivi, e un punct câștigat în Giulești, unde e greu să câștigi puncte.

Am luat deja 4 goluri în două meciuri. E mult! E clar că ceva nu a mers. Parcă n-au mai fost însă greșelile din meciul cu Dinamo. Echipa a arătat mai bine. N-am avut un fundaș central pe banca de rezerve deoarece doi s-au accidentat ieri la antrenamente. Dacă aveam o soluție, cred că reușeam să închidem pe final meciul (…)”, a spus Dan Petrescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×